Comunicat primarie sector 3 privind declaratiile de impunere pentru locurile de parcare

/ ianuarie 28, 2016/ Noutati/ 0 comments

Comunicat primarie sector 3 privind declaratiile de impunere pentru locurile de parcare

Comunicatul Primarie Sector 3 la data de 28.01.2015
Declarațiile de impunere pentru parcări vor fi depuse doar de cei care nu au contract

Declarațiile de impunere privind utilizarea locurilor publice pentru parcări vor fi depuse doar de contribuabilii care nu au încheiat, până acum, un contract legal cu Primăria Sectorului 3.

Această decizie respectă adresa nr. 1187 primită, ieri, din partea Primăriei Municipiului București, în care se face referire la anexa 2A din Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr.218/2015 privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în Municipiul București, începând cu anul 2016. Adresa clarifică situația, stabilind că declarația prevăzută în anexa 2.4, respectiv 2.5 din actul normativ menționat va fi depusă de către contribuabil numai în situația în care nu există un contract legal privind ocuparea locului public cu parcarea de reședință.

Pe această cale, prezentăm scuze pentru disconfortul creat. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Serviciu Relații Mass-media
28 ianuarie 2016″  >
link

 

Aceasta este declaratia de impunere cu privire la PARCARILE DE RESEDINTA

Completarea campurilor din tabel:
1. In campul LOCUL AMPLASARII, completati adresa unde aveti locul de parcare (specificati inclusiv daca e in fata sau in spatele blocului)
2. In campul PERIOADA (NR. DE LUNI), completati „12 luni”
3. In campul SUPRAFATA DE TEREN, NU completati nimic
4. In campul DESTINATIE UTILIZARE LOC, completati „punctul 9”
5. In campul VALOARE TAXA, NU completati nimic
6. In campul TOTAL TAXA, NU completati nimic.

Ar fi de mare ajutor sa scrieti de mana, oriunde in spatiul liber de pe formular, ROLUL NOMINAL UNIC.

Lasă un răspuns